Acest anunț a expirat și nu este disponibil pentru aplicare
La RE/MAX Properties facem cu pasiune şi responsabilitate business în imobiliare încă din anul, din prima clipă fiind alături de RE/MAX, brandul imobiliar Nr. 1 la nivel internaţional.
Consultanţa imobiliară este specializarea noastră, iar pentru ca tu să faci performanţă în această industrie, te putem ajuta să înveţi ce este de învăţat şi să rafinezi ce este de rafinat. Avem o şcoală de business foarte bună, traininguri de specialitate, instrumente tehnologice de ultimă generaţie, marketing eficient şi toată logistica necesară punerii la punct a unui business profitabil în imobiliare.
Trebuie să ai spirit antreprenorial şi prin asta ne dorim să îţi asumi şi responsabilităţile antreprenorului, nu doar să doreşti beneficiile, să fii deschis către învatare, disponibil la efort, să ai abilităţi foarte bune de comunicare, să fii răbdător şi empatic. Experienţa anterioară în vânzări poate însemna pentru tine o acomodare mai uşoară în această afacere.
Dacă îți dorești o schimbare, dacă îți dorești să nu mai fii angajat, dacă îți dorești mai mult timp pentru tine, dacă îți dorești independență financiară, suntem ceea ce ai nevoie.
Viziunea noastră este să fim "Casa celor mai buni agenţi", în 2017 şi 2018 am fost desemnaţi cea mai productivă echipă din reţeaua de agenţii RE/MAX România, iar in echipa noastra vei lucra alaturi de consultanti imobiliari cu experienta si rezultate deosebite!
Alături de RE/MAX eşti în afacerea ta, dar nu de unul singur!
----
Descrierea companiei
Cu peste 46 de ani de experiență, stabilitate și succes, RE/MAX este brandul care te va ajuta să îți duci cariera din imobiliare la cel mai înalt nivel. RE/MAX Properties și-a început activitatea în domeniul imobiliar în anul, când ne-am decis să înființăm propriul nostru birou francizat RE/MAX, în piață fiind recunoscută nevoia de servicii specializate și consultanță la cel mai înalt nivel în domeniul imobiliar. Am ajuns în prezent să fim una dintre cele mai importante agenții imobiliare din București. Cu peste 13 ani de experiență, reușim să oferim tuturor clienților noștri un cadru legal, siguranță și promptitudine în realizarea tranzacțiilor imobiliare. În 2017 & 2018 agenția noastră a fost nr. 1 la nivel de RE/MAX România, după comisioanele realizate. Fie că ești la început de drum, sau ai deja o experiență vastă în domeniul imobiliar, alege să te alături echipei RE/MAX Properties pentru a-ți dezvolta cariera alături de profesioniști.