EXPERT MIND își mărește echipa și recrutează trei noi colege/colegi pentru postul de Asistent economic în următoarele departamente: Departamentul de PFA-uri, Departamentul Relații cu Instituțiile și Departamentul de Front-Office.
Candidatul ideal:
- Studii superioare;
- Cunoștințe foarte bune de operare PC;
- Atenție la detalii, implicare;
- Inițiativă și bune abilități de comunicare.
Prezintă avantaj:
- Studiile în domeniul economic;
- Experiența în activitatea de casierie (domeniul serviciilor);
Descrierea jobului:
Persoana care va lucra în cadrul Departamentului de contabilitate, divizia de PFA-uri:
- va învăța să lucreze în programul Saga și va opera documente contabile;
- se va ocupa de listarea registrelor electronice;
- va organiza documentele contabile și va efectua activități de listare/ scanare;
- va oferi suport departamentului în activitatea de pregătire a actelor ce urmează să fie predate clienților.
Departamentul Relații cu Instituțiile:
- va întocmi diverse documente (cereri, declarații etc.);
- va depune online documente;
- va oferi suport în activitatea de pregătire a actelor ce urmează să fie depuse la instituții;
- va organiza documentele și va efectua activități de xeroxare/ scanare;
- se va ocupa de listarea documentelor;
- va actualiza informațiile în platforma internă;
- va acorda suport în activitatea de organizare a evenimentelor interne;
- va comunica cu colegii din alte departamente în vederea preluării de solicitări, informații etc.
Departamentul de Front-Office:
- va realiza activități de casierie (încasări cash/ POS);
- va înregistra extrasul bancar în softul de gestiune și va actualiza sold-urile clienților;
- va factura serviciile ocazionale;
- va comunica cu clienții pe linie de sold, detalii facturi emise;
- va recepționa documente interne;
- va acorda suport în activitatea de recuperări creanțe;
- va colabora cu alte departamente în vederea soluționării cererilor clienților.
Beneficii:
Pe lângă salariul fix, îți oferim:
- oportunități de dezvoltare a carierei în cadrul organizației;
- ziua de naștere este liberă;
- bonus de fidelizare pentru recomandarea unui client extern;
- bonus de fidelizare pentru recomandarea unui angajat (potențial candidat care este recrutat);
- bonusări suplimentare cu ocazia: Paște, Crăciun etc.;
- șansa de a face parte dintr-o echipă cu o pregătire profesională solidă, dinamică și motivată.