Consilier de tineret

Acest anunț a expirat și nu este disponibil pentru aplicare

De peste 25 de ani oferim copiilor abandonați, orfani sau care au pierdut sprijinul parental: o mamă SOS, o familie (frații cresc împreună), un cămin protector, educație și îngrijire pe termen lung și un program de deprinderi de viață independentă.

Cum ar fi să ai un loc de muncă prin care să contribui și tu la cel mai curajos cadou oferit tinerilor de la SOS Satele Copiilor România: o adolescență cu veselie și un viitor mai sigur?

Despre job:

  • Vei oferi susținere tinerilor în procesul de dezvoltare a unor deprinderi de viață independentă (inclusiv administrarea bugetului);
  • Vei realiza consiliere individuală şi de grup pentru adaptarea tinerilor cu o mai mare ușurință la viața independentă;
  • Vei păstra legătura cu cadrele didactice din şcoli, vei monitoriza situaţia şcolară a tinerilor, iar atunci când va fi cazul, vei recomanda/asigura intervenţii concrete, necesare pentru îmbunătăţirea situaţiilor dificile;
  • Vei identifica, propune, organiza și desfașura activități de dezvoltare a deprinderilor de viață cu tinerii pe aria ta de responsabilitate și nu numai;
  • Vei adapta programul de activități în funcție de nevoile și interesele individuale ale tinerilor;
  • Vei asigura sprijin în evaluarea potenţialului şi consilierea vocaţională a tinerilor;
  • Vei oferi suport tinerilor în vederea angajării şi păstrării locului de muncă;
  • Vei ține legătura cu membrii din familia biologică a tânărului aflaţi în responsabilitatea ta directă;
  • Vei realiza și menține contactul cu autorităţile relevante din comunitatea locală și vei susține tânărul în adaptarea sa la viața socială.

Despre tine:

  • Ești absolvent de studii superioare încheiate în domeniul pedagogiei/asistenţei sociale/psihologiei (licență);
  • O experienţă de lucru în servicii pentru copii sau tineri te-ar putea ajuta să te adaptezi mai bine activității;
  • Ești în avantaj dacă ai urmat deja un curs de consilier vocațional și/sau formator (certificare ANC);
  • Ai disponibilitate pentru un program în schimburi (24h în activitate/72h repaus);
  • Prietenii te descriu ca fiind o persoană empatică și răbdătoare;
  • Ești un om de echipă, orientat către soluții și rezolvarea oricărei probleme;
  • Îți face plăcere să îți planifici și organizezi timpul;
  • Te motivează că poți fi un exemplu pentru ceilalți și că poți contribui la conturarea viitorului adolescenților.

Despre ce îți vom oferi:

  • O cauză care îți va merge la suflet și tot atâtea feluri de a o face să se întâmple, într-o lume în care nevoia de a face lucruri cu sens e din ce în ce mai răsunătoare;
  • Plata orelor efectuate de noapte cu un spor de 30%;
  • Tichete de masă în valoare de 15 lei/zi;
  • Primăvara vine și cu o primă de 8 Martie (nu facem diferențe dacă te numești ”Vlad”);
  • O primă de Paște;
  • Un bonus de performanță în luna Decembrie în valoare minimă de un salariu;
  • Asigurare medicală de sănătate Allianz Tiriac;
  • O zi liberă aferentă zilei de naștere conform Politicii de Motivare Non Financiară;
  • Zile suplimentare de concediu;
  • Supervizare de grup și individuală;
  • Acces la cărțile din biblioteca Bookster;
  • Bonus pentru recomandarea candidaților;
  • Decontare parțială a transportului dacă ai domiciliul în altă localitate decât cea în care îți vei desfășura activitatea;
  • Participare la diferite formări/training-uri interne și externe.

Ca să aflăm și mai multe despre tine, scrie-ne la adresa și trimite-ne CV-ul tău!

Peste 25 de ani de vieți schimbate și continuăm să creștem oameni!

***Vă informam că datele dumneavoastră vor fi prelucrate de SOS Satele Copiilor România în procesele de recrutare, având ca temei interesul său legitim de a angaja candidați care să corespundă cerințelor. Termenul de păstrare al acestora este de 2 ani. Prin transmiterea CV-ului considerăm că ați luat la cunoștință de informațiile comunicate anterior. Vă aducem la cunoștință că în orice moment vă puteți retrage consimțământul prin transmiterea unui email la adresa . Vom lua în considerare orice solicitare și vă vom transmite un răspuns în timp util.

Întrebări frecvente

  • Câte locuri de muncă sunt disponibile la SOS SATELE COPIILOR pe Angajat.ro?

  • Cum pot să fiu primul care să afle când există locuri de muncă noi la SOS SATELE COPIILOR pe Angajat.ro?

  • Pe ce poziții are SOS SATELE COPIILOR locuri de muncă disponibile prin Angajat.ro?