Consultant elaborare studii și strategii

Salar brut
800 - 1000 €

Acest anunț a expirat și nu este disponibil pentru aplicare

Synesis Partners este o societate comercială care funcționează în conformitate cu prevederile Legii cu modificările și completările ulterioare, activă pe piața serviciilor de consultanță din România începând cu anul 2014. Misiunea companiei este aceea de a furniza clienților săi din mediul public și/sau privat servicii de consultanță profesionale, de înaltă calitate, în condiții de maximă eficiență și operativitate, poziționând întotdeauna în prim-planul acțiunilor sale necesitățile exprimate și pe cele implicite ale clientului.

Jobul constă în elaborarea, în principal, de studii, strategii sau alte proiecte similare (planuri, analize etc.), în domenii variate, precum: dezvoltare locală, managementul deșeurilor, turism, marketing, domeniul social, cooperare transfrontalieră etc.

Pentru o viziune clară asupra specificului jobului, câteva dintre studiile/strategiile ce vor fi elaborate în perioada imediat următoare sunt:

  • planuri județene de gestionare a deșeurilor
  • strategii de dezvoltare locală
  • strategii în domeniul turistic
  • alte tipuri de studii/strategii/planuri similare

Principalele responsabilități constau în:

  • derularea activității de cercetare (research) în vederea fundamentării teoretice a studiului/strategiei (de exemplu, concepte asociate domeniului, definiții, descriere succintă etc.);
  • analiza documentelor legislative și programatice, precum și extragerea principalelor informații de interes pentru fundamentarea cadrului legislativ general și specific al derulării studiului/strategiei;
  • elaborarea de instrumente de cercetare, precum: chestionarul, interviul etc. și aplicarea acestora în vederea culegerii de informații necesare fundamentării componentei aplicative a studiului/strategiei;
  • deplasarea, după caz, în teritoriu, în vederea culegerii informațiilor necesare elaborării studiului/strategiei;
  • participarea, alături de ceilalți membri ai echipei, la întâlnirile de lucru cu Beneficiarii;
  • interpretarea, sub formă grafică și tabelară, a principalelor date culese din teritoriu;
  • analiza comparativă a informațiilor și formularea principalelor concluzii (informații comparate la nivel local, regional, național, în funcție de specificul studiului/strategiei);
  • efectuarea de analize SWOT, analize diagnostic în urma culegerii și prelucrării informațiilor;
  • identificarea și analiza alternativelor de dezvoltare, efectuarea de scenarii în acest sens, cu prezentarea inclusiv a aspectelor de ordin tehnic;
  • previzionarea datelor și analiza evoluției acestora pe un orizont de timp propus în vederea identificării trendului în cadrul domeniului analizat;
  • elaborarea planurilor de acțiune, a portofoliului de proiecte în vederea dezvoltării domeniului analizat;
  • elaborarea bugetului aferent investițiilor propuse a fi efectuate, în urma consultării Beneficiarului;
  • formularea de recomandări și direcții viitoare de acțiune în vederea îmbunătățirii și dezvoltării domeniului analizat;

Principalele cerințe care susțin eligibilitatea candidatului sunt:

Studii

  • studii în domeniul economic, tehnic sau sociologic - studii universitare, absolvite

 

Experiență similară

  • min. 2 ani experiență în domeniul elaborării de studii, strategii sau proiecte similare sau participarea la elaborarea a min. 2 studii/strategii

 

Aptitudini/abilități/competențe

  • cunoștințe avansate de lucru cu Microsoft Word și Microsoft Excel
  • abilități de analiză și sinteză excelente
  • abilitatea de a lucra cu un volum mare și divers de date
  • abilități de scriere a livrabilelor de tip studii, strategii sau alte tipuri de proiecte
  • bune abilități de comunicare și relaționare
  • bune abilități de planificare și de organizare a activităților
  • perseverență în atingerea obiectivelor
  • capacitate ridicată de respectare a termenelor-limită;
  • inițiativă
  • atenție distributivă
  • empatie
  • capacitate de concentrare prelungită
  • atitudine proactivă
  • flexibilitate
  • deținerea de cunoștințe tehnice reprezintă un avantaj

 

Limbi străine:

Limba engleză, nivel avansat

Întrebări frecvente

  • Câte locuri de muncă sunt disponibile la S.C. Synesis Partners S.R.L. pe Angajat.ro?

  • Cum pot să fiu primul care să afle când există locuri de muncă noi la S.C. Synesis Partners S.R.L. pe Angajat.ro?

  • Pe ce poziții are S.C. Synesis Partners S.R.L. locuri de muncă disponibile prin Angajat.ro?