Acest anunț a expirat și nu este disponibil pentru aplicare
Dacă vrei să construiești o carieră în domeniul consultanței în achiziții publice, pentru îmbunătățirea activităților instituțiilor publice, atunci te așteptăm în echipa noastră din Târgu Mureș.
Cine suntem?
Misiunea noastră este de a acorda consultanță de calitate în domeniul achizițiilor publice pentru clienți instituții publice (în special municipii și comune), contribuind astfel la aplicarea corectă și consecventă a tuturor prevederilor legale referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică.
Scopul nostru este să găsim oameni talentați care sunt motivați în a învăța și în a oferi servicii de cea mai înaltă calitate clienților noștri.
Așadar, dacă:
- Ești absolvent(ă) de studii universitare (juridice, economice sau tehnice);
- Ești deschis(ă) să înveți și îți dorești să te dezvolți;
- Dorești să lucrezi într-o echipă dinamică și tânără;
- Îți plac provocările zilnice și le consideri motivante;
- Te descurci în situații dificile, faci față unui mediu divers și înveți repede;
- Nu ai experiență profesională în domeniu, nu este nici o problemă, dacă ești dispus(ă) să înveți, noi îți asigurăm mediul potrivit, inclusiv participarea la cursuri de specializare.
Cel mai important să ai abilități foarte bune de comunicare scrisă și verbală (ne interesează în special să știi să vorbești și să scrii corect în limba română)
Ce vei face?
- Vei întocmi documentații de atribuire pentru derularea unor proceduri de achiziție publică;
- Vei întocmi rapoarte, puncte de vedere și opinii în domeniul achizițiilor publice;
- Vei întocmi calendarul activităților și vei urmări stadiului diferitelor proiecte;
- Te vei deplasa la clienți și vei participa la ședințe.
Și ce îți oferim în schimb?
- Pe perioada stării de urgență (dacă este cazul) vei lucra de acasă;
- Să lucrezi într-o echipă tânără și foarte deschisă;
- Investim în tine și în dezvoltarea ta profesională;
- Un pachet motivațional atractiv și competitiv bazat pe performanță;
- Seriozitate, mediu și condiții de lucru excelente;
- Un management tânăr, deschis și motivant.
În cadrul procesului de recrutare vei da un test adaptat la cerințele postului și un test de personalitate, după care vei avea un interviu online (pe Skype sau prin alte platforme).
Abia așteptăm să ne cunoaștem! Succes!