INGINER ZOOTEHNIST, MEDIC VETERINAR-JUNIOR&SENIOR

Acest anunț a expirat și nu este disponibil pentru aplicare

Smithfield Romania este o companie românească, al cărui principal obiect de activitate este producţia şi creşterea suinelor. Misiunea noastră este aceea de a contribui la dezvoltarea durabilă a agriculturii şi a sectorului zootehnic din România, în concordanţă cu cele mai bune practici ale Uniunii Europene. Elementele de bază în dezvoltarea durabilă a operaţiunilor noastre sunt: bunăstarea şi protecţia animalelor, biosecuritatea, protecţia mediului, dezvoltarea comunităţilor locale şi nu în ultimul rând, grija faţă de angajaţi.

Descrierea postului:

Asigură fluiditatea proceselor de producţie în cadrul fermei/fermelor Smithfield Romania, prin contribuţie directă.

Descrierea responsabilităţilor:

  • Ȋnţelege şi aplică procedurile de producţie, astfel încât să contribuie în a atinge/depăşi indicii de producţie planificati;
  • Identifică rapid o problemă ce ar putea afecta indicatorii de producţie şi colaborează cu şeful de fermă şi medicul veterinar pentru a soluţiona problema aparută;
  • Pregăteşte şi întreţine împreună cu şeful de fermă mişcarea animalelor şi se implică în aplicarea şi respectarea tuturor procedurilor de menţinere a biosecurităţii în fermă;
  • Supraveghează permanent starea de sănătate a animalelor, identifică şi acţionează în conformitate cu procedurile interne;
  • Livrează materiale din cadrul programelor interne de instruire a personalului, pentru o îmbunătăţire continua a competenţei profesionale a angajaţilor;
  • Se asigură că activităţile personalului se desfăşoară în conformitate cu normele privind siguranţa şi sănătatea în muncă (SSM);

Cerinţe:

  • Absolvent studii superioare: Facultatea de Medicină Veterinară / Zootehnie;
  • Iniţiativă, flexibilitate şi spirit de echipă;
  • Persoană dinamică;
  • Abilităţi foarte bune de comunicare, planificare şi organizare.

Oferta:

  • Mediu de lucru la un nivel motivant profesional;
  • Pachet salarial atractiv şi competitiv;
  • Tichete de masa;
  • O masa, de pranz, asigurata de companie;
  • Bonus de productie corelat cu performanta fermei;
  • Prima de Paste si de Craciun.

*Prin transmiterea cv-ului dvs pentru aceasta pozitie sunteti de accord cu preluarea si prelucrarea informatiilor personale, ce vor fi accesate de persoanele responsabile cu procesul de recrutare in cadrul companiilor Smithfield Prod si Smithfield Romania.
Informatiile din cv vor fi utilizate numai in scopul recrutarii, vor ramane confidentiale si vor fi stocate timp dean. Prin transmiterea datelor dvs. personale sunteți de acord cu utilizarea acestora in scopul recrutarii in cadrul grupului Smithfield.

Întrebări frecvente

  • Câte locuri de muncă sunt disponibile la SMITHFIELD ROMANIA SRL pe Angajat.ro?

  • Cum pot să fiu primul care să afle când există locuri de muncă noi la SMITHFIELD ROMANIA SRL pe Angajat.ro?

  • Pe ce poziții are SMITHFIELD ROMANIA SRL locuri de muncă disponibile prin Angajat.ro?