Invoicing & Reporting Specialist

Acest anunț a expirat și nu este disponibil pentru aplicare

Pe cine căutăm?

Acum avem nevoie de un coleg, care să se asigure:

  • Că toţi partenerii noştri sunt plătiţi şi facturaţi corect şi la timp,

  • Că ştim în timp real indicatorii financiari ai fiecărui proiect, iar pe baza acestor date suntem capabili să luăm cele mai corecte decizii de business.

Asta înseamnă că te vei asigura de bunul mers al departamentului. Vei coordona activitatea contabilă și vei identifica modalități de simplificare a muncii echipei.

Este important să ai deschidere în transmiterea cunoștințelor dobândite.

Trebuie să ai studii superioare în domeniul economic sau contabilitate și să ai minimum 3 ani experiență în sectorul financiar.

Pe lângă limba română, cunoaşterea limbii engleze la nivel B2 este necesară.
Orientarea ta trebuie să fie către îndeplinirea de sarcini. Trebuie să fii o persoană atentă la detalii și să ai o personalitate Conştiincioasă şi Dominantă. Să ai o capacitate ridicată de sinteză, astfel încât să extragi esenţialul.

Ne interesează să ştii să lucrezi cu SmartBill sau cu un alt soft de facturare, să fii într-o foarte bună relaţie cu Excel-ul şi să-i cunoşti secretele, să lucrezi ordonat şi organizat pe bază de KPI’s.

Ce competențe trebuie să ai? Ce aşteptăm de la tine?

– Orientare spre rezultat. Ne putem baza pe tine și știm că ne vei depăși așteptările. Ești un adevărat profesionist și ești constant în furnizarea celor mai bune rezultate.

– Adaptabilitate și fler. Faci față cu brio schimbării și te adaptezi rapid oricărei situații. Iei decizii bune, chiar dacă nu ai o imagine de ansamblu asupra întregii situații.

– Stăpânire de sine. Faci față presiunii și situațiilor stresante. Nu ai o fire defensivă și nu devii irascibil în situații tensionate. Ești o persoană echilibrată și frustrarea îți este străină.

– Raportare promptă. Ești o persoană directă și tratezi oamenii în mod egal. Nu faci diferențe și discriminări. Ai discuții sincere și deschise și nu acorzi tratament preferențial nimănui.

– Sursă sigură. Furnizezi toate informațiile de care au nevoie colegii tăi pentru a-și face bine treaba. Oferi orice raportare la timp și colegii se pot baza pe acuratețea datelor.

– Management eficient. Stabilești responsabilități clare și contribui la procesul de luare a deciziilor. Setezi obiective și metode concise de măsurare a muncii. Oferi feedback explicit.

– Planificare atentă. Rezolvi sarcini dificile și îți plac proiectele solicitante. Îți setezi obiective înalte și faci față obstacolelor inopinate. Ești un bun evaluator al rezultatelor.

– Perseverență. Îți setezi obiective înalte și ești energic și motivat pentru a le atinge. Nu renunţi la un proiect până ce nu l-ai dus la bun sfârșit, în pofida piedicilor.

– Colaborare şi Comunicare: Eşti o fire deschisă, comunicativă, căreia îi face plăcere să interacţioneze cu ceilalţi. Dai dovadă de ascultare activă şi inteligență emoţională. Îţi place să lucrezi în echipa şi adesea îi inspiri pe cei din jur.


Obiectivele tale sunt…

  • Să respecţi termenele limită stabilite
  • Să te asiguri că ai înregistrat corect datele financiare
  • Să furnizezi complet toate datele financiare
  • Să simplifici activitatea financiară

Responsabilitățile tale sunt…

Să analizezi contractele partenerilor dpdv al indicatorilor financiari;
– Să facturezi şi să raportezi corect şi la timp;
– Să achiţi furnizorii corect şi la timp;
– Să alcătuieşti şi să trimiţi la timp documentaţia contabilităţii externe;
– Să te asiguri că proiectele se încadrează în standardele de marjă;

– Să respecţi disciplina de facturare şi plăţi;
– Să evaluezi lunar fiecare proiect şi să respecţi standardul de profitabilitate;
– Să te asiguri că ai o bună colaborare cu toţi partenerii
– Să te implici activ în implementarea planificării lunare
– Să implementezi planul și strategiile de management ale conducerii


KPI’s tăi:

– Să analizezi contractele partenerilor dpdv al indicatorilor financiari;
– Să facturezi şi să raportezi corect şi la timp;
– Să achiţi furnizorii corect şi la timp;
– Să alcătuieşti şi să trimiţi la timp documentaţia contabilităţii externe;
– Să te asiguri că proiectele se încadrează în standardele de marjă;

Salariul?

Nu exista o cifră corectă pentru toată lumea aşa că nu putem să dăm o astfel de informaţie. Dar pot să te asigur că ne plătim bine oamenii şi că nu încercam să facem economii la plata oamenilor extraordinari.
Nu uita, dacă nu vrei un astfel de job sau nu te califici, tot poţi să ne ajuţi. Trimite acest mesaj unei persoane care consideri că se potriveşte şi dacă noi o angajam atunci tu primeşti un premiu de 400 Euro.

De ce e fain să lucrezi la noi în echipă?
De ce ai vrea să vii la noi în echipă?

  • Pentru că fiecare om este important, şi succesul comun depinde de fiecare dintre noi.
  • Pentru că ideile tale pot fi auzite şi implementate.
  • Pentru că la noi singura constantă este schimbarea.
  • Pentru că ne interesează rezultatele, şi nu eforturile.
  • Pentru că valorificăm munca în echipă. Ne întâlnim zilnic, ca să ne asigurăm că suntem aliniaţi şi urmăm aceeaşi direcţie.
  • Pentru că lunar ne întâlnim la Chance to Learn în Eucom – A movement/Pentru că lunar investim în îmbunătăţirea fiecăruia dintre noi.

Nu aplica dacă…

– Nu faci cu pasiune ceea ce faci
– Eşti rezistent la schimbare
– Nu te întrebi ce ai putea să faci mai bine?
– Nu vrei să lucrezi pe KPI-uri, standarde şi consecinţe pe lucrurile care stau 100% în puterea ta
– Ai nevoie să fii manageriat. Omul pe care îl căutam se manageriază singur şi vine singur cu acţiunile necesare pentru atingerea obiectivelor de eficientizare şi creştere
– Ai nevoie să te învăţăm. Îţi sponsorizam învăţarea şi lucram împreună, dar tu eşti responsabil de propria ta creştere
– Nu eşti pasionat de excelență.

Așteptăm să ne cunoaștem!

Întrebări frecvente

  • Câte locuri de muncă sunt disponibile la Eucom Business Language pe Angajat.ro?

  • Cum pot să fiu primul care să afle când există locuri de muncă noi la Eucom Business Language pe Angajat.ro?

  • Pe ce poziții are Eucom Business Language locuri de muncă disponibile prin Angajat.ro?