Operator remote callcenter magazin online ACAJU

Salar net
nespecificat

Candidatul ideal

Candidatul ideal ar trebui sa aiba posibilitatea sa locuiasca in Vaslui pentru 1 -2 luni de zile cat va tine perioada de pregatire, urmand ca ulterior sa lucreze remote, de acasa.
Imaginea unui magazin online nu se construiește și crește doar prin campanii de promovare și marketing. Operatorul de comenzi este printre puţinele persoane care comunică direct cu clienţii și e important ca în experienţa anterioară să se regăsească lucrul cu oamenii.
Candidatul ideal iși organizează singur activităţile, nu-l sperie ideea de multitasking și ia decizii rapide încât să le ofere clienţilor un serviciu excelent. Are abilitatea de a deprinde rapid noi cunoștinţe ceea ce-l face un candidat care poate evolua și spre roluri din alte departamente.

Descrierea jobului

Operator de comenzi
Alte denumiri: Procesator de comenzi
Clasificare COR: 333912
Cui răspunde: Manager de vanzari

Operatorul de comenzi este acea persoană care validează și confirmă fiecare comandă efectuată.
Pornind de la confirmarea stocului și până la contactarea clientului pentru a se asigura de corectitudinea informaţiilor de livrare, operatorul are un rol important în procesul de vânzare. Nu de puţine ori această persoană este pusă în situaţia de a recomanda alte produse (în caz de lipsă stoc) și de a consilia clientul în alegerea produsului potrivit.

Cunoștințe și abilități necesare:
| Comunicare Un bun vânzător (prin telefon, chat sau email), identifică cu ușurinţă soluţii și are abilitatea de a negocia și de a convinge, principalul scop fiind satisfacţia clientului. Un avantaj este și cunoașterea unei limbi de circulaţie internaţională, existând și posibilitatea unor clienţi de alte naţionalităţi
| Platforme web Familiarizat cu utilizarea platformelor de eCommerce, cu soluţii de facturare și/ sau de generare de AWB-uri (documente de expediţie).
| Organizare Un bun operator de comenzi știe să-și organizeze activitatea pe cont propriu și are abilităţi de multitasking. De asemenea, cunoaște foarte bine caracteristicile produselor din portofoliul magazinului online pentru care lucrează.
| Atenție la detalii Răspunde cu promptitudine solicitărilor, caută rezolvări alternative în rezolvarea problemelor. Pune accent pe micile lucruri care pot face ca serviciul să fie unul excelent.
| Orientare si dexteritate Abil în identificarea rapidă a produselor în depozit, dar și în împachetarea acestora.
| Capacitate decizională Abilitatea de a evalua independent fiecare situaţie și de a lua decizii echitabile pentru toate părţile implicate (client, companie).
| Calm, precis și sigur pe situație Este precis atunci când obţine sau oferă informaţii și se asigură mereu de acurateţea datelor transmise către client. Își menţine în permanenţă calmul atunci când lucrează cu tipuri de clienţi mai ostili, dificili, supăraţi.

Responsabilități:
Preia comenzi din magazinul online (platformă, chat) sau telefonic și le înregistrează în sistemul informatic;
Oferă clienţilor consiliere cu privire la disponibilitatea produselor, condiţii și modalităţi de livrare și plată;
Consultă colegii din celelalte departamente în soluţionarea unor probleme ce nu necesită transferul către un departament sau altul;
Asistă clienţii în plasarea comenzilor și furnizează informaţii despre caracteristicile produselor (alegerea mărimilor, culorii, tipul materialului - în funcţie de nișa magazinului online);
Colaborează constant cu Social Media Managerul pentru că prin munca acestuia poate ţine legătura cu clienţii, ajutându-i în orice problemă întâmpină aceștia în procesul de comandă sau dacă au avut probleme la livrare produselor; întocmește facturi și AWB-uri;
Comunică gestionarului sau șefului de depozit probleme/ diferenţele de recepţie sau expediţie.

Resurse cărți:
Clienţii nu-mi dau pace — Shelle Rose Charvet
Experienţa Apple — Carmine Gallo
Cum să livrezi fericire — Tony Hsieh
Client o dată, client mereu — Chris Daffy
Clienţi pe viaţă — Carl Sewell & Paul B. Brown

Descrierea companiei

ACAJU este un grup de firme in continua dezvoltare cu cresteri anuale a cifrei de afaceri de minim 50%, fapt ce genereaza oportunitati de dezvoltare, specializare si avansare a personalului. Nimic nu se compara cu zambetul unui om fericit, iar un om nu poate fi fericit daca nu este inconjurat de oameni fericiti. Asa ca inca de la inceput, am stabilit ca viziunea noastra este de a fi o sursa puternica de crestere a calitatii vietii pentru echipa, clienti, furnizori si comunitate.