Acest anunț a expirat și nu este disponibil pentru aplicare
Compania Nationala UNIFARM SA - distribuitor national al statului roman de produse farmaceutice angajeaza PERSOANA RESPONSABILA DE CONFORMITATEA CU REGLEMENTARILE SPECIFICE DOMENIULUI DISPOZITIVELOR MEDICALE pentru depozitul din Bucuresti.
Cerinte privind profesia si experienta in domeniu
Expertiza necesară în domeniul dispozitivelor medicale, se realizează pe baza următoarelor documente, cumulativ:
- Diplomă, certificat sau altă dovadă de calificare formală, acordată la absolvirea unor studii universitare sau a unui ciclu de studii recunoscut în România ca fiind echivalent, în drept, medicină, farmacie, inginerie, chimie, fizică sau altă disciplină științifică cu aplicabilitate în domeniul dispozitivelor medicale;
- Cel puțin un an de experiență profesională în activități de reglementare sau în sisteme de management al calității în domeniul dispozitivelor medicale;
- Diplomă, certificat sau alt document acordat la absolvirea unor cursuri de instruire continuă având ca tematică legislația în domeniul dispozitivelor medicale.
- Buna cunoastere a cerintelor ANMDMR privind dispozitivele medicale.
Atributiile postului:
- Verifica si se asigura ca toate dispozitivele medicale achizitionate, depozitate si distribuite poseda toate documentele care sa le ateste calitatea si conformitatea, conform legislatiei in vigoare;
- Elibereaza spre comercializare sau blocheaza de la comercializare, dupa caz, dispozitivele medicale receptionate sau depozitate;
- Coordoneaza actiunile de retragere si returnare a dispozitivelor medicale cu deficiente calitative;
- Asigura realizarea activitatilor de autoinspectie periodica;
- Participa la activităţile de recepţie, depozitare, colectare, verificare şi livrare a dispozitivelor medicale;
- Reprezinta societatea in relatia cu institutiile specializate;
- Se asigura de respectarea regulilor de Buna Practica de Distributie privind dispozitivele de medicale;
- Asigura rezolvarea eficienta a reclamatiilor pertinente ale clientilor;
- Implementeaza, menţine şi îmbunătăţeste sistemului calităţii.
Oferim:
- Pachet salarial atractiv;
- Bonuri de masa;
- Bonus fidelitate;
- Mediu de lucru placut, intr-o echipa dinamica.
Toate aplicatiile primite vor fi tratate cu confidentialitate. Doar candidatii selectati vor fi contactati pentru un interviu, celelalte aplicatii fiind pastrate in baza de date a companiei pentru oportunitati viitoare de angajare.