Profesor de educație muzicală

Acest anunț a expirat și nu este disponibil pentru aplicare

Genesis College, singura școală complet digitalizată din România, este acreditată pentru toate ciclurile de învățământ, de la cel preșcolar la cel gimnazial. Din, și-a extins oferta educațională și pentru nivelul liceal.

 

Genesis College este membră a organizației International Baccalaureate (IB), oferindu-le elevilor programe de excelență, urmând curriculumul românesc, combinat cu cerințele programelor PYP (Primary Years Programme), pentru grădiniță și ciclul primar, și MYP (Middle Years Programme), pentru gimnaziu și liceu.

 

Povestea Genesis a început în anul, din dorința de a le oferi copiilor o educație timpurie de cea mai bună calitate, de a le dezvolte abilitățile într-un climat sigur și de a le deschidă calea pentru următoarele etape de învățare.

 

În prezent, peste 400 de copii învață, explorează, comunică și cooperează la Genesis College, într-un climat emoțional securizant, în care sunt încurajați să se autodescopere, să își stabilească obiective înalte și să le urmeze cu pasiune.

 

Pentru că ne mărim echipa, avem nevoie de un profesor de educatie muzicală, care să împărtășească misiunea și valorile Genesis College.

 

Ce responsabilități vei avea în cadrul echipei Genesis College?

    • Utilizarea instrumentelor muzicale elementare si includerea miscarii si a jocurilor pentru exemplificarea si aprofundarea elementelor muzicale
    • Dorinţă de dezvoltare permanentă în găsirea şi aplicarea metodelor muzicale de predare active
    • Planificarea și proiectarea orelor de muzica pentru elevii ciclului prescolar si primar;
    • Participarea la actiuni complementare activitatii de invatare;
    • Participarea la activitati de perfectionare pedagogica si de specialitate;
    • Planificarea activitatilor

 

De ce ai nevoie pentru a face parte din echipa noastră?

Dacă ai o atitudine pozitivă, te adaptezi nevoilor fiecărui copil, iar schimbările și lucrurile noi și interactive te motivează, atunci următoarele cerințe ar trebui doar să completeze lista așteptărilor pe care le avem de la tine:

    • Absolvent al Facultății de Muzică. Reprezintă un avantaj urmarea cursurilor din cadrul Liceului Pedagogic;
    • Experiență în domeniul educațional – minimum 2 ani;
    • Deschidere spre interacţiune şi schimb de idei, într-un mediu atrăgător şi plin de oportunităţi.
    • Abilități de organizare și comunicare
    • Creativitate și implicare
    • Disponibilitatea în fața unor proiecte suplimentare care să facă parte din programul de dezvoltare pentru elevi
    • Dorință de perfecționare continuă
    • Experiența în sistemul internațional IB (PYP/MYP) constituie un avantaj
    • Experiență în proiecte extracurriculare – tabere de vară, ateliere artistice sau cluburi tematice

 

Ce vei găsi la Genesis College?

 

Pentru că suntem o echipă dinamică, aici vei găsi un mediu de lucru flexibil, cu colegi tineri și foarte bine pregătiți. În plus, vei avea parte de:

• Un salariu motivant, care poate crește în funcție de gradul de implicare și asumare a unor proiecte suplimentare

• Un pachet confortabil de beneficii – masă de prânz la cantina școlii, cursuri de formare și dezvoltare profesională, posibilitate de școlarizare a propriilor copii

• Participare la derularea unor proiecte internaționale

• Team-building-uri periodice

• Alte beneficii, stabilite în urma interviului

 

Vă rugăm să trimiteți CV-ul pe adresa . De asemenea, vă rugăm să trimiteți și o scrisoare de intenție, care să explice motivele pentru care doriți să faceți parte din echipa Genesis College.

 

Politica GDPR

 

Prin trimiterea CV-ului către adresele noastre de înregistrare vă manifestați ACORDUL EXPLICIT pentru procesarea datelor dumneavoastră doar în scopurile impuse prin legislația muncii. În conformitate cu Politica noastră de confidențialitate, Genesis College prelucrează date cu caracter personal ale candidaților doar în scopuri reglementate prin Codul Muncii sau alte activități pentru care există un temei legal.

 

Întrebări frecvente

  • Câte locuri de muncă sunt disponibile la Liceul Teoretic Genesis College pe Angajat.ro?

  • Cum pot să fiu primul care să afle când există locuri de muncă noi la Liceul Teoretic Genesis College pe Angajat.ro?

  • Pe ce poziții are Liceul Teoretic Genesis College locuri de muncă disponibile prin Angajat.ro?