Acest anunț a expirat și nu este disponibil pentru aplicare
Recrutăm colegă / coleg, care să coordoneze vânzările companiei Amigo SRL din judeţele Suceava, Botoșani, Iași și Vaslui eventual Galați respectiv Vrancea
Ce ne dorim:
Coleg atacant, cu experienţă în vânzări (de preferinţă în vânzarea de băuturi), cu un sistem relațional bine dezvoltat în zonă; coleg care îşi asumă şi respectă angajamentele, care relaţionează responsabil şi onest.
Descrierea jobului
Viitorul coleg va coordona activitatea de vânzări a distribuitorilor din zonă, fiind mereu alături de echipa de vânzări a distribuitorilor, în plus va dezvolta atât zona pe care o coordonează, însă poate dezvolta și zone noi, cum ar fi județele Vrancea și Galați
Ai vrea să ne devii coleg?
Amigo Group este despre oameni. Despre seriozitatea și dedicarea lor, despre implicare, curaj, respect, conștiinciozitate; despre dorința de a fi parte din succesul echipei, sporindu-l. Nu-ți spunem că va fi ușor, dar te asigurăm că va merita. Suntem exigenți și corecți, dacă îți dorești mai mult decât o funcție, dacă te aștepți să-ți fie apreciate opiniile și respectată plusvaloarea pe care o vei aduce în cadrul echipei, s-ar putea ca locul tău să fie printre noi. Aşadar, dacă te asemeni nouă și vrei să ne însoțești, așteptăm cu bucurie CV-ul tău prin intermediul acestui portal de joburi